Formular cerere testare RT-PCR SARS COV2

ANUNȚ

Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea vă informează că efectuează testări RT-PCR pentru depistarea SARS COV2 (COVID-19), la cerere, pentru persoanele care îndeplinesc următoarele criterii:

  • Internare/ efectuarea de investigații (spital), în unități medicale din afara județului Bihor;
  • Deplasare în străinătate, din motive bine întemeiate;-
  • Situații familiale deosebite;
  • Alte motive întemeiate.

PRECIZĂRI:

1. Persoanele fizice care solicită testarea vor accesa site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, urmând linkul: http://spitaljudetean-oradea.ro/web/formular-cerere-de-testare-individuala-rt-pcr-sars-cov2/, unde vor găsi informațiile necesare, iar la următoarea adresă de e-mail: recoltarecovid@spitaluljudeteanoradea.ro, vor transmite următoarele date:

  • Formularul de cerere completat;

  • Documente justificative – pentru încadrarea în criteriile de eligibilitate (acestea vor fi analizate);

  • Dovada achitării taxei în cuantum de 200 lei.

După transmiterea solicitării, în vederea programării, persoana va fi contactată (dată, oră, locul recoltării) de către personalul medical desemnat.

2. În cazul persoanelor juridice, contractul completat în 2 (două) exemplare va fi semnat și retransmis scanat prin e-mail la adresa : spitalul.judetean@rdsor.ro.

Testarea colectivă (Pool testing) se va realiza pentru companii sau hoteluri și presupune o serie de măsuri de protecție, pentru persoanele cărora li se recoltează și personalul medical, pe care compania/ hotelul trebuie să le îndeplinească.

Dacă se optează pentru testarea colectivă se va testa un grup mic de persoane, maxim 10, prin recoltare individuală. Mai exact, probele recoltate de la maxim 10 persoane vor fi analizate la comun. În situația în care rezultatul testului este negativ, este sigur că cele 10 persoane nu sunt infectate. În situația în care rezultatul este pozitiv, testarea individuală a celor 10 persoane este obligatorie, pentru a determina care din cei 10 este infectat. În cazul în care rezultatul testării colective (pool testing) este pozitiv, beneficiarul își asumă achitarea contravalorii testării individuale a tuturor persoanelor care au făcut parte din lotul respectiv. Testarea individuală se va realiza la prețul de 200 lei/ persoană.

De asemenea, informații suplimentare legate de testarea RT-PCR se pot obține la numărul de telefon : 0770/338759, de luni până vineri între orele 0800-1400.

Modalități de plată ale taxei sunt :

  • în contul bancar deschis la Trezoreria Oradea: RO42TREZ07621F330800XXXX, CUI : 4208498;

  • plata cu cardul bancar;
  • în numerar, la momentul recoltării.

După recoltare, rezultatul va fi eliberat în maxim 48 ore, în funcție de numărul de solicitări.

Rezultatele testării vor fi trimise în format electronic e-mail, iar formularul original poate fi ridicat din Ambulatoriul integrat al spitalului (Republicii nr.37 – vis a vis de magazinul Crișul), parter, Triaj.

 

In acest sens va punem la dispozitie:

– Formular cerere de testare RT-PCR SARS COV2 – editabil .doc, .pdf

  • PERSOANE JURIDICE

    -CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII MEDICALE -editabil  .doc