Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea reprezintă unitatea sanitară cea mai complexă a judeţului Bihor, asigurând asistenţa medicală de specialitate a peste 221 000 locuitori din municipiul Oradea, respectiv a peste 617 000 locuitori ai judeţului pentru unele specialităţi, îndeplinind totodată şi funcţia de spital de urgenţă
Luni - Duminică: 15:30 - 16::30
secretariat@spitaljudetean-oradea.ro

1 An de la Inaugurarea Laboratorului de Analize Medicale

În data de 13.05.2023, Dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor a prezentat rezultatele după 1 an de la inaugurarea laboratorului de analize medicale din cadrul spitalului.

Cel mai modern laborator robotizat de analize medicale din România a fost inaugurat în data de 14.05.2022, deasupra Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, fiind un proiect unic în sistemul public de sănătate din țară.

Ministrul Sănătății – Prof. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Dl. Cseke Attila și Primarul Municipiului Oradea – Dl. Florin Birta au participat la prezentarea susținută de către Dr. Carp.

            Viziunea strategică din spatele proiectului a fost construită pe 6 piloni: consolidarea spațiilor, interfețelor și a fluxurilor de lucru, optimizarea spațiilor, echipamentelor, personalului și a depozitelor, creșterea standardului profesional al personalului din laborator prin automatizare, atingerea obiectivelor laboratorului cu privire la timpi de răspuns, gama extinsă a analizelor și minimizarea erorilor, reputația îmbunătățită a serviciilor medicale și alocarea eficientă a resurselor spitalului.

            După un an de la inaugurare, laboratorul de analize medicale a atins o serie de obiective și performanțe, dintre care: consolidarea a 3 laboratoare într-unul singur, soluție software dedicate gestionării tuturor analizoarelor din laborator, capacitate de adaptare a tuturor provocărilor actuale și viitoare, extindere panel de investigații cu 15%, timp de răspuns îmbunătățit cu 75%, creșterea eficienței operaționale, trasabilitate totală a probei începând de la recoltare.

            De asemenea, din punct de vedere financiar, laboratorul a adus o serie de beneficii spitalului, inclusiv: reducerea costurilor utilităților, utilizarea optimă a personalului și redistribuire către alte sectoare, și reducerea cheltuielilor pe partea de laborator cu 30.6% prin consolidare.

Sari la conținut