
Decernarea Premiilor Dr. Mozes Carol
În data de 13.05.2023, în sala mare a Primăriei Municipiului Oradea, a avut loc decernarea premiilor Dr. Mozes Carol.
Premiul Dr. Mozes Carol este acordat asistenților medicali pentru întreaga activitate în domeniul sănătății, recunoscând implicarea, dedicarea și dăruirea față de pacienți, precum și rezultatele deosebite obținute pe parcursul carierei. Premiul poartă numele doctorului Mozes Carol, fondatorul Școlii Tehnice Sanitare din Oradea și autorul manualului de referință pentru pregătirea asistenților medicali. Acesta a fost instituit în anul 2011 de către Ministrul Cseke Attila, iar în prezent, este administrat de către Fundația Partium,
Printre invitații evenimentului s-au numărat Prof. Dr. Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății, Cseke Attila – Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Antonia Nica – viceprimarul municipiului Oradea, Mozes Gabor, – fiul doctorului Mozes Carol, venit din Israel, Dr. Gheorghe Carp – managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, Dr. Aurel Mohan – președintele Fundației pentru Sănătate Bihor și As. Med. Iuliana Busuiog – președintele filialei județene a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. De asemenea, la eveniment au participat și reprezentanți din partea unităților medicale din Bihor și Satu Mare.
Asistentele distinse în acest an cu premiul Dr. Mozes Carol sunt: Emilia Csirak – Secția Clinică Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, Mariana Marian – Secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean Satu Mare, Eniko Santa – Secția Interne a Spitalului Municipal „Dr. Mircea Pop” din Marghita și Daniela Fora – Spitalul Orășenesc din Aleșd.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor felicită asistentele medicale premiate în acest an și transmite mulțumiri doamnei As. Med. Emilia Csirak, asistentă șefă în cadrul Secției Clinice Oncologie pentru dăruirea și profesionalismul cu care își desfășoară activitatea în cadrul spitalului.
Evenimentul a fost organizat de către Fundația pentru Sănătate Bihor, Fundația Partium și filiala județeană a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor.