
Premieră județeană în chirurgia oncologică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor: chimioterapie hipertermică peritoneală în cazul unei paciente diagnosticate cu cancer ovarian
În data de 28 februarie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUBH), a avut loc, în
premieră județeană, o procedură chirurgicală deosebit de complexă: HIPEC (Procedura de chimioterapie
hipertermică intraperitoneal).
Pacienta, în vârstă de 54 de ani, din Oradea, s-a prezentat în cadrul Clinicii de Chirurgie Oncologică cu
diagnosticul de cancer ovarian recidivat. Aceasta fusese operată deja în afara țării, dar cancerul a recidivat, iar
femeia prezenta leziuni tumorale intraabdominale (leziuni de carcinomatoză).
Echipa medicală pluridisciplinară, care a avut în componență atât un medic oncolog, cât și un medic
chirurg, a decis reintervenția chirurgicală cu scopul exciziei tuturor tumorilor, intervenția finalizându-se
cu HIPEC.
Chirurgia HIPEC este considerată o inovație majoră în tratamentul metastazelor peritoneale, oferind
beneficii semnificative în comparație cu metodele tradiționale. Această tehnică permite ca imediat după
îndepărtarea chirurgicală a tumorilor vizibile, să se administreze direct în cavitatea abdominală tratamentul de
chimioterapie, încălzit la 42-43 de grade Celsius. Procedura presupune administrarea chimioterapiei prin
catetere speciale, direct în cavitatea abdominală, printr-un circuit închis. Lichidul administrat circulă între 60 și
90 de minute, iar procedura completă poate să dureze de la 5 și până la 10 ore, în funcție de cât este de extinsă
boala. Această tehnică are ca avantaje posibilitatea de a administra o concentrație mai mare a tratamentului de
chimioterapie și reducerea semnificativă a efectelor secundare generale.
Pacienta a fost operată cu succes. În primă fază, echipa medicală a practicat excizia tuturor leziunilor
vizibile de cancer din cavitatea abdominală, după care s-a practicat HIPEC. Chimioterapia încălzită la 43 de
grade Celsius a circulat prin abdomen timp de 60 de minute, iar intervenția a durat 5 ore.
Echipa medicală multidsiciplinară a fost formată din: Dr. Dănuț Dejeu, medic primar chirurgie generală
și Șef de secție al Secției Clinice Chirurgie Generală și Oncologică, Dr. Mureșan Anita, medic specialist
chirurgie generală, Dr. Dobrescu Adriana, medic primar ATI și Dr. Hora Amalia, medic primar oncologie
medicală. Intervenția a fost posibilă datorită unei bune și fructuoase colaborări dintre Secția Clinică Chirurgie
Generală și Oncologică condusă de Dr. Dănuț Dejeu, Secția Clinică ATI II, condusă de către Dr. Mihai
Florea și Secția Clinică Oncologie Medicală, condusă de Dr. Aniela Platona.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, prin susținerea primită din partea Conducerii, a Primăriei
Municipiului Oradea și a Ministerului Sănătății, dispune de aparatură performantă, tehnologie medicală de
ultimă generație și personal medical pregătit corespunzător. Acest aspect este valabil și în ceea ce privește
Clinica de Chirurgie Oncologică, care prin dotările, infrastructura și medicii de care dispune, oferă o gamă largă
de tratamente pacienților oncologici și abordează toată patologia oncologică.
Până acum, pacienții bihoreni cu acest tip de patologie se adresau spitalelor private din țară sau altor
spitale din străinătate iar intervenția în sine este una extrem de costisitoare, în majoritatea cazurilor (peste 95%),
costurile depășind 20.000 de euro.
În Oradea însă, datorită unui om cu inimă mare, care a înțeles disperarea bolnavilor, această
procedură poate fi efectuată fără costuri pentru pacient. Conducerea spitalului, alături de Clinica de
Chirurgie Oncologică, își exprimă recunoștința față de Domnul Stefan Kopanyi, care a pus la dispoziția
spitalului tehnologia necesară și consumabilele pentru acest tip de intervenție.
HIPEC s-a dovedit a fi o procedură terapeutică eficientă în prelungirea speranței de viață pentru
pacienții cu metastaze peritoneale, iar studiile arată că pacienții tratați cu HIPEC după o chirurgie citoreductivă
au o speranță de viață semnificativ mai mare comparativ cu cei care primesc doar chimioterapie sistemică. De
exemplu, în cancerul colorectal cu metastaze peritoneale, media de supraviețuire poate crește de la 6-12 luni (cu
tratament standard), la 30-40 de luni în cazul pacienților cărora li s-a practicat HIPEC. În unele forme de cancer,
această procedură poate chiar să vindeca boala (mezoteliom peritoneal, pseudomixom peritoneal, etc)
Tipurile de de cancer tratate prin HIPEC sunt: cancer colo-rectal, cancer ovarian, cancer peritoneal
primar (mezoteliom peritoneal, pseudomixom peritoneal), cancer de apendice, unele forme de cancer
gastric, etc.
Pentru realizarea acestei proceduri inovative în condiții de siguranță, este nevoie de o
infrastructură adecvată, tehnologie medicală corespunzătoare și de o echipă medicală specializată,
SCJUBH dispunând de toate aceste elemente.